Ion Iliescu il face carlan obraznic pe Crin Antonescu
Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat astazi pentru gandul ca nu impartaseste opiniile critice la adresa lui Ponta, aparute imediat dupa discursul acestuia in Parlament. "Ieri am fost prins cu anumite probleme si nu l-am urmarit foarte atent. Astazi, am citit materialul si mi se par
Publicat la 11-Feb-2012 04:17:27 | 48 vizualizari | 0 comentarii
Elena Udrea ar putea ramane fara minister in noul cabinet
In aceasta dimineata, coalitia s-a reunit pentru a stabili lista noului Guvern care va fi condus de Mihai Razvan Ungureanu. Luni seara, dupa anuntul presedintelui Traian Basescu, au aparut si primele zvonuri legate de posibilele plecari de la Palatul Victoria.
Astfel, primii pe lista pl
Astfel, primii pe lista pl
Publicat la 07-Feb-2012 05:49:32 | 34 vizualizari | 0 comentarii
Noul premier Mihai Razvan Ungureanu are o avere de aproape jumatate de milion de euro
La o prima vedere, Mihai Razvan Ungureanu, premierul desemnat sa formeze un nou Guvern, este mai bogat decat Emil Boc, fostul prim-ministru al Romaniei.
Intr-un calcul realizat la mijlocul anului trecut, Emil Boc detinea o avere de circa 135.000 de euro.
Noul premier desemn
Intr-un calcul realizat la mijlocul anului trecut, Emil Boc detinea o avere de circa 135.000 de euro.
Noul premier desemn
Publicat la 07-Feb-2012 03:32:20 | 48 vizualizari | 0 comentarii
Mihai Razvan Ungureanu, desemnat pentru formarea Guvernului
Şeful SIE a fost desemnat premier de presedintele Traian Basescu luni seara. Istoric de profesie, Ungureanu a fost ministru de Externe in Guvernul Tariceanu, de unde a fost dat afara.
Declaratiile presedintelui Traian Basescu:
In cursul zilei de astazi am avut consulta
Declaratiile presedintelui Traian Basescu:
In cursul zilei de astazi am avut consulta
Publicat la 06-Feb-2012 16:19:37 | 17 vizualizari | 0 comentarii
Catalin Predoiu, numit de Traian Basescu premier interimar
Presedintele Traian Basescu a semnat, luni, dupa demisia lui Emil Boc de la conducerea Guvernului, decretul de numire a lui Catalin Predoiu, ministru al Justitiei, in functia de premier interimar. Predoiu urmeaza sa indeplineasca atributiile primului ministru pana la formarea noului Guvern, anunta A
Publicat la 06-Feb-2012 06:00:58 | 11 vizualizari | 0 comentarii
Emil Boc a DEMISIONAT
"Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului", a anuntat luni dimineata premierul Emil Boc, adaugand ca a luat aceasta hotarare in incercarea de a "detensiona situatia sociala" si pentru a nu influenta "stabilitatea economica a tarii". "Am luat decizii foarte grele, cu gandul la viitorul Romanie
Publicat la 06-Feb-2012 03:46:23 | 22 vizualizari | 0 comentarii
Antonescu: USL intra in greva parlamentara pana la alegeri
USL va intra in greva parlamentara pana la alegeri, a anuntat, luni, presedintele PNL, Crin Antonescu, informeaza Mediafax. Liderul PNL a explicat ca opozitia a ajuns la un acord in ceea ce priveste retragerea parlamentarilor PSD, PNL si PC din activitatile uzuale ale Legislativului, ca masura de p
Publicat la 30-Ian-2012 11:47:10 | 19 vizualizari | 0 comentarii
Adrian Nastase, condamnat la doi ani de inchisoare
Fostul premier Adrian Nastase a fost condamnat la doi ani de inchisoare, luni, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in procesul "Trofeul calitatii", in care este acuzat in legatura cu strangerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, cand a candidat pentru presedintie din partea PSD.
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat vineri seara ca va organiza in acest an Revelionul la Romexpo.
Anul trecut petrecerea nu s-a tinut din cauza crizei. La «Vanghelion» sunt asteptati peste 20.000 de romani cu posibilitati reduse de trai, care vor avea posi
Publicat la 30-Ian-2012 11:45:59 | 50 vizualizari | 0 comentarii
Ponta: USL va suspenda aplicarea acordului ACTA, daca va ajunge la guvernare
USL va suspenda aplicarea acordului ACTA daca va ajunge la guvernare. De asemenea, USL dezaproba forma actuala a acestuia, semnata de guvern in absenta unei dezbateri publice.
Afirmatiile apartin liderului PSD, Victor Ponta, conform contului de Facebook personal.
"Guvernul
Afirmatiile apartin liderului PSD, Victor Ponta, conform contului de Facebook personal.
"Guvernul
Publicat la 29-Ian-2012 07:48:21 | 33 vizualizari | 0 comentarii
Cum a cucerit-o Vanghelie pe Oana Niculescu-Mizil
Oana Niculescu Mizil a recunoscut astazi ca traieste o frumoasa poveste de dragoste cu Marian Vanghelie.
Ea a confirmat astfel zvonurile aparute in presa in ultimele doua zile si se declara fericita alaturi de Marian Vanghelie.
Mai mult, deputatul PSD dezvaluie si calitatil
Ea a confirmat astfel zvonurile aparute in presa in ultimele doua zile si se declara fericita alaturi de Marian Vanghelie.
Mai mult, deputatul PSD dezvaluie si calitatil
Publicat la 18-Ian-2012 16:14:45 | 88 vizualizari | 0 comentarii
Mircea Badea, printre protestatari: Jos Guvernul! Jos cu Basescu
Prezentatorul Mircea Badea se afla in aceasta seara printre miile de protestanti din Piata Universitatii. Jurnalistul striga alaturi de manifestanti «Jos cu Guvernul! Jos cu Basescu»
Mircea Badea a promis ca va fi alaturi de cei care sunt impotriva regimului Basescu.
Mircea Badea a promis ca va fi alaturi de cei care sunt impotriva regimului Basescu.
Publicat la 17-Ian-2012 16:50:54 | 39 vizualizari | 0 comentarii
Emil Boc: Nu poti sa-ti dai demisia pentru niste ciumpalaci
Fara un plan concret de a iesi din criza provocata de protestele de strada din ultimele zile, Emil Boc face terapie de grup cu pedelistii. Dupa ce au cautat aproape trei ore solutii pentru a gestiona criza de imagine in care a intrat partidul, democrat-liberalii au plecat acasa fara nicio decizie co
Publicat la 16-Ian-2012 15:26:51 | 85 vizualizari | 0 comentarii
Protestatarii de la Cluj scandeaza: PDL si USL, aceeasi mizerie
Cei aproximativ 1.ooo de protestatarii clujeni au scandat, luni seara, "PDL si USL, aceeasi mizerie" sau "PDL + USL + UDMR = cancerul Romaniei", in timp ce se deplasau intr-un mars catre Piata Unirii din oras.
Protestatarii au afisat un banner pe care scria "Alaturi de huliganii din Buc
Protestatarii au afisat un banner pe care scria "Alaturi de huliganii din Buc
Publicat la 16-Ian-2012 14:41:11 | 44 vizualizari | 0 comentarii
Raed Arafat - cine este omul pentru care Romania a iesit in strada
Nascut in 24 mai 1964, in Damasc, Siria, Raed Arafat este un un medic roman de origine palestiniana, specializat in anestezie-terapie intensiva.
Pasiunea pentru medicina de urgenta a demonstrat-o inca de mic, atunci cand, alaturi de mai multi colegi de clasa, infiinteaza in orasul copil
Pasiunea pentru medicina de urgenta a demonstrat-o inca de mic, atunci cand, alaturi de mai multi colegi de clasa, infiinteaza in orasul copil
Publicat la 15-Ian-2012 08:22:11 | 132 vizualizari | 0 comentarii
Mircea Geoana pregateste lansarea noului partid
Senatorul Mircea Geoana si-a mutat cabinetul parlamentar din Craiova intr-un sediu nou. Acesta va gazdui si noua formatiune politica pe care o va infiinta fostul social-democrat.
Geoana functiona, pana acum, intr-un birou de circa 15 mp in sediul PSD Dolj, Craiova, dar acum spatiul lui
Geoana functiona, pana acum, intr-un birou de circa 15 mp in sediul PSD Dolj, Craiova, dar acum spatiul lui
Publicat la 14-Ian-2012 04:54:27 | 23 vizualizari | 0 comentarii
Alina Mungiu-Pippidi: Guvernul ar trebui sa retraga proiectul Legii Sanatatii in forma actuala
Proiectul de lege a sanatatii este rezultatul unui proces viciat de formulare a politicii publice, sustine Alina Mungiu-Pippidi, profesor de politici publice la Hertie School of Governance si președinte SAR. Legea ocoleste problemele pe care se presupune ca trebuie sa le rezolve, are consecint
Publicat la 11-Ian-2012 08:18:16 | 10 vizualizari | 0 comentarii
Doctorul Ciuhodaru, numit consilier onorific in Ministerul Sanatatii
Medicul Tudor Ciuhodaru, de la Spitalul "Sfantul Spiridon", a declarat ca a fost, marti, la Palatul Cotroceni, ca i-au fost cerute un CV si informatii despre tot ce stie sa faca, precizand ca nu a discutat despre preluarea functiei de subsecretar de stat dupa plecarea lui Raed Arafat.
T
T
Publicat la 10-Ian-2012 07:35:03 | 22 vizualizari | 0 comentarii
Raed Arafat s-a certat la cutite cu Basescu si vrea sa demisioneze
Scandalul dintre secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Raed Arafat si presedintele Traian Basescu, pe tema noii legi a sanatatii, a culminat aseara cu un schimb de replici dure.
Cei doi s-au contrat pe tema introducerii unui sistem privat de medicina de urgenta, Arafat amenintand c
Cei doi s-au contrat pe tema introducerii unui sistem privat de medicina de urgenta, Arafat amenintand c
Publicat la 09-Ian-2012 16:24:38 | 51 vizualizari | 0 comentarii
Irinel Columbeanu candideaza la Primaria Capitalei
Anuntul a fost facut chiar de omul de afaceri, care a publicat un filmulet pe internet, in care isi exprima aceasta dorinta.
Irinel Columbeanu a explicat la RTV ca va candida ca independent si nu va apela la sustinerea niciunui partid politic.
"Decizia mea nu are legatura c
Irinel Columbeanu a explicat la RTV ca va candida ca independent si nu va apela la sustinerea niciunui partid politic.
"Decizia mea nu are legatura c
Publicat la 03-Ian-2012 12:12:25 | 41 vizualizari | 0 comentarii
Elena Udrea: Imi doresc un copil, sper ca in curand sa mi se indeplineasca dorinta
Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, a marturisit ca isi doreste un copil si spera ca aceasta dorinta sa i se indeplineasca in curand. Elena Udrea a facut aceasta marturisire la emisiunea "Povestiri adevarate" ce urmeaza sa fie difuzata sambata la postul Acasa Tv, potrivit Med
Publicat la 23-Dec-2011 10:50:30 | 51 vizualizari | 0 comentarii
Apelul ASUR catre Parlament: Trebuie finanțate Educația și Sanatatea, nu Bisericile!
Incepand de azi, proiectul de buget pentru 2012 intra in dezbaterea plenului Parlamentului.
Asociația Secular-Umanista din Romania (ASUR) face un apel catre toți membrii legislativului, indiferent de partidul din care fac parte, sa stopeze finanțarea de catre stat a cult
Asociația Secular-Umanista din Romania (ASUR) face un apel catre toți membrii legislativului, indiferent de partidul din care fac parte, sa stopeze finanțarea de catre stat a cult
Publicat la 12-Dec-2011 03:50:29 | 16 vizualizari | 0 comentarii
Traian Basescu se rasteste la Olanda: Nu Romania, din neputinta, a legalizat consumul de droguri
Iritat din cauza pozitiei Olandei fata de intrarea Romaniei in Schengen, presedintele Traian Basescu s-a lansat intr-o serie de critici la adresa acestui stat.
Declaratiile au fost facute la Bruxelles, dupa ce Traian Basescu a fost intrebat de jurnalisti care sunt concluziile de la Cons
Declaratiile au fost facute la Bruxelles, dupa ce Traian Basescu a fost intrebat de jurnalisti care sunt concluziile de la Cons
Publicat la 10-Dec-2011 13:45:03 | 66 vizualizari | 0 comentarii
Geoana: Mi-a crescut traficul pe Facebook dupa ce-am fost dat afara din PSD
Senatorul independent Mircea Geoana a declarat, duminica, ca, dupa ce a fost exclus din PSD, traficul contului sau de pe reteaua de socializare Facebook a crescut, informeaza Mediafax.
Intrebat cu cine a vorbit dupa ce a fost exclus din PSD, Mircea Geoana a raspuns evaziv, afirmand
Intrebat cu cine a vorbit dupa ce a fost exclus din PSD, Mircea Geoana a raspuns evaziv, afirmand
Publicat la 04-Dec-2011 10:43:46 | 66 vizualizari | 0 comentarii
Vasile Blaga este noul presedinte al Senatului
Vasile Blaga este noul presedinte al Senatului. Candidatul propus de Partidul Democrat Liberal si sustinut de coalitia de guvernare a primit 69 de voturi "pentru", in timp ce propunerea USL, Titus Corlatean, a primit doar 63 de voturi.
Parlamentarii si-au exprimat votul pentru unul dint
Parlamentarii si-au exprimat votul pentru unul dint
Publicat la 28-Nov-2011 12:14:44 | 45 vizualizari | 0 comentarii
20.000 de persoane sunt asteptate la Vanghelionul din acest an
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat vineri seara ca va organiza in acest an Revelionul la Romexpo.
Anul trecut petrecerea nu s-a tinut din cauza crizei. La «Vanghelion» sunt asteptati peste 20.000 de romani cu posibilitati reduse de trai, care vor avea posi
Publicat la 25-Nov-2011 15:28:57 | 46 vizualizari | 0 comentarii

NewsLetter Sign Up !
Please enter your Email and Name to join.
To unsubsribe please click here ».