Un magazin Lidle din Franta refuza clientii romani
Ziarul l'Humanité, a publicat, marti, un lung reportaj realizat in orasul Toulouse. La periferia acestuia se afla un supermarket hard discount Lidl, care refuza sa le mai vanda produse romanilor, si asta de un an de zile.
Magazinul Lidl, de la periferia orasului Toulouse, scrie rfi.ro, citand publicatia franceza, refuza sistematic sa le mai vanda ceva romanilor care locuiesc in apropiere, intr-o serie de baraci din lemn si tabla aliniate de-a lungul soselei de centura a localitatii.
O politica discriminatorie, care dureaza de un an de zile, dar pe care responsabilul magazinului, intervievat de l'Humanité, si-o asuma fara probleme. Motivul invocat este ca, acum un an de zile, zona din jurul supermarketului destinat unei clientele foarte modeste era cunoscuta pentru violentele si furturile care se petreceau acolo.
Magazinul Lidl era cel care inregistra cele mai mari pierderi neexplicate din toata regiunea de sud-vest a Frantei, spune acelasi director de magazin. Personalul magazinului a primit ordin verbal sa nu-i mai primeasca pe romanii care locuiesc in tabara invecinata, acuzati ca ar fi la originea furturilor.
Sursa: Realitatea

NewsLetter Sign Up !
Please enter your Email and Name to join.
To unsubsribe please click here ».