Dobanzile la depozite in lei aduc din nou castiguri superioare inflatiei
Dupa mai bine de un an de zile, economiile romanilor plasate in depozite bancare la termen, au inceput sa aduca un castig din dobanda mai mare decat rata inflatiei.
Cu o rata anuala a inflatiei pentru luna noiembrie situata la nivelul de 3.44%, un minim dupa anul 1990, dobanzile la depozite platite de bancile din Romania aduc un castig real celor care au ales sa economiseasca.
Dobanda medie platita de bancile din Romania depaseste valoarea de 6%, care dupa aplicarea impozitului de 16%, rezulta o dobanda neta mai mare de 5%. Astfel, castigul net obtinut de clienti pentru economiile in lei dupa aplicarea impozitului si scaderea ratei inflatiei depaseste 1.6%.
Rata dobanzii la depozite in acest an, a fost una descrescatoare in prima parte a anului, iar odata cu venirea verii si acutizarea crizei datoriilor din Europa, bancile cu capital elen au inceput o cursa pentru atragerea si pastrarea depozitelor populatiei. In schimb, bancile de top au redus rata dobanzii, in ton cu reducerea ratei de referinta operata de catre BNR. Miscarea face ca in acest moment sa existe diferente de peste 1 procent, intre ofertele bancilor.
Evolutia viitoare a dobanzii platita de catre banci, va depinde de situatia din zona euro, chiar daca o inflatie in scadere si o crestere economica redusa ar putea tenta Banca Nationala sa apeleze la noi scaderi ale dobanzii de referinta.
Avand in vedere ca dobanda pentru depozitele la termen in lei ajunge pana la 8%, castigul net, care poate fi obtinut dupa plata impozitului si scaderea ratei inflatiei, este in acest caz de peste 3% pe an.
Dobanda minima pe care ar trebui sa o acceptati ca sa nu pierdeti bani din cauza inflatiei, are valoarea de 4.1%.
Vestea buna pentru cei care au economii in lei, pe langa reducerea ratei inflatiei, o reprezinta oferta tentanta a unora dintre banci la depozite bancare, care platesc in continuare dobanzi de peste 7%, in conditiile in care rata dobanzii de referinta a BNR este de 6%.
Sursa: MoneyCenter.ro

NewsLetter Sign Up !
Please enter your Email and Name to join.
To unsubsribe please click here ».